Fara pasi gresiti!

In aceasta seara, de la ora 20,30, in direct pe Pro TV, Steaua intalneste formatia poloneza Zaglebie Lubin, in mansa retur a turului doi preliminar al Ligii Campionilor. Dupa 1-0 in Polonia pentru echipa noastra, Steaua porneste cu prima sansa, avand posibilitatea de a se califica in urmatoarea faza a intrecerii. In ciuda succesului din tur, echipa lui Gheorghe Hagi nu este inca calificata, trebuind sa lupte pentru a elimina din start orice incercare a adversarului de a produce surpriza. Desi nu au depasit niciodata turul doi al unei competitii europene, polonezii incearca sa rastoarne rezultatul din tur, fiind si ei cu gandul la adversarul accesibil din urmatorul tur. Pentru calificare, patronul campioanei Poloniei le-a promis jucatorilor o prima de 200.000 euro. Indiferent de aceste lucruri, insa, Steaua trebuie sa arate ca o mare echipa si sa demonstreze inca o data ca este net superioara valoric. In plus, experienta dobandita in sezonul trecut al Ligii Campionilor este un alt atu al formatiei noastre. 

                   

Steaua nu a mai pierdut pe teren propriu in fazele preliminare ale Ligii Campionilor, de exact sase ani: 8.08.2001, Steaua Bucuresti – Dinamo Kiev 2-4, in turul II preliminar al Ligii. Din echipa de atunci a Stelei, in lotul actual se mai afla Mirel Radoi si Adrian Neaga, insa, in acel moment, ucrainienii erau o forta in Europa, in timp ce Steaua nu mai reusea de ani buni nimic important in competitiile europene. Incepand cu 1993, Steaua a disputat 15 meciuri pe teren propriu in tururile preliminare ale Champions League. A pierdut doar doua dintre ele, cu Croatia Zagreb si Dinamo Kiev, castigand zece partide. In schimb, formatiile poloneze au disputat pana acum sase meciuri in Romania. Dintre acestea, unul a fost in Cupa Campionilor, unul in preliminariile Ligii Campionilor, unul in grupele L.C. si trei in Cupa UEFA. Polonezii au castigat doar doua dintre acestea: 17.09.1969, Cupa Campionilor Europeni, primul tur, mansa I, U.T.A. – Legia Varsovia 1-2, 26.07.2000, L.C., turul II preliminar, mansa a doua, Dinamo Bucuresti – Polonia Varsovia 3-4. Alte patru partide au fost castigate de echipele noastre. Zaglebie Lubin a marcat un singur gol in deplasare in meciurile sustinute in cupele europene. Este vorba de partida disputata cu Shirak Gyumri, in Armenia, in 1995. Antrenorul polonezilor, Czeslaw Michniewicz, a declarat ca echipa sa va trebui sa profite la Bucuresti de greselile pe care le va comite Steaua, in mansa secunda din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, si ca jucatorii sai vor lupta pana la capat. „Steaua si Wisla Cracovia au marcat in urma unor erori defensive. Astfel de situatii vom avea si noi la Bucuresti, sper sa profitam. Nu este nevoie sa-i motivez suplimentar pe jucatorii mei, ei stiu , daca trec de Steaua, vor intalni pe Bate Borisov si ca, astfel, este posibil sa ajunga in grupele Ligii Campionilor. Este, daca putem spune asa, un dar din cer, asa ca vor lupta pana la capat“, a spus tehnicianul polonez.
 

Brigada din Anglia
Partida dintre Steaua si Zaglebie Lubin va fi arbitrata de o brigada din Anglia, avandu-l la centru pe Mark Clattenburg. Acesta  s-a nascut in ziua de 13 martie 1975. Este arbitru FIFA din 2006, iar in sezonul 2006-2007 a condus 42 de partide, impartind 166 de cartonase galbene si 3 cartonase rosii. Arbitri: Mark Clattenburg – Philip Sharp, Richard West (toti din Anglia).

Administratie – 8 august 2007

Administratie - 8 august 2007

Administratie – 8 august 2007

Vladescu sprijina vladica, nu si opinca!

Contestatar al majorarii pensiei de amarastean, liberalul Sebastian Vladescu a concluzionat implacabil, in limbaj de finantist: „Cresterea pensiilor nu este sustenabila“. O negatie niciodata invocata in cazul umflari salariilor si pensiilor pentru nedemnii… demnitari. „Nu stiu care sunt sursele de finantare, asa ca voi pleca, pentru ca nu am ce face aici“, isi justifica secretarul de stat renuntarea la post. Ignoranta d-lui Vladescu in materie de finantare este cel putin ciudata, gandindu-ne la excedentul asigurarilor sociale, anuntat de Guvern, pe 2008. Cum va fi in 2009? Depinde de optiuni. Daca vrem sa ne inarmam, vom arunca in avioane cu… trei miliarde de euro. Daca dorim sa nu ne batjocorim pensionarii, atunci vom folosi banii pentru finantarea „apusului de viata“.

 (V.P.)

Biserica ridica piatra!

de Adrian GEORGESCU

Departe de a uni societatea printr-o durere comuna, care, dincolo de culoare sau apartenenta politica, ar fi fireasca, moartea Patriarhului Teoctist a declansat o furtuna din care invingatorii vor iesi mai puternici, iar invinsii vor iesi mai inversunati. Din Bucuresti pornesc, de cateva zile, firele invizibile ale unor jocuri de culise care depasesc intelegerea omului de rand. Pe sticla televizoarelor, analisti politici, reprezentanti ai forurilor bisericesti si ai partidelor, purtatori de cuvant sau simpli bagatori de seama isi arunca parerile in eterul societatii romanesti. Cu ochii pe jumatate inchisi, poporul priveste pe sub genele intredeschise la brambureala televizata si nu mai intelege nimic. Alegerile pentru stabilirea urmasului Teoctistului vor avea loc, cu toate ca respectivul este deja cunoscut. Prea Fericitul dorea sa-si delege atributiile si sa se retraga la Manastirea Cernica, dupa ce Arhiepiscopul Craiovei, Mitropolitul Olteniei Teofan, urma sa-i ia locul. Bun. Stim ce ar fi vrut Inaltul.

Mai stim ca dorea sa evite, din diverse motive, ca urmasul sau sa treaca prin furcile caudine ale Adunarii Nationale Bisericesti. Pe motiv ca… adunarea inaltelor fete bisericesti ar fi „infestata“ cu reprezentanti ai francmasoneriei sau ai diverselor societati sau structuri oculte. Acum, stim ca Biserica Ortodoxa Romana, aidoma altor surate, a luat atitudine, in mod deschis, impotriva oricarei structuri care ameninta – sau care putea deveni, la un moment dat, o amenintare – pentru puterea sa. Prin Hotararea Sfantului Sinod nr. 785/1937, aflata inca in vigoare, reprezentantii Bisericii au definit Francmasoneria stabilind, in acelasi timp, un „plan de actiune“ in mai multe puncte prin care se urmarea castigarea „luptei“. Din primul punct al Hotararii 785 reiese, fara echivoc, ca „Biserica osandeste Francmasoneria ca doctrina, ca organizatie si ca metoda de lucru oculta“. Un al doilea capitol al aceluiasi document stabileste „masurile cele mai eficace de lupta impotriva acestui dusman al lui Dumnezeu“. Punctul 2 consta in „indemnarea intelectualilor romani, care se dovedesc a face parte din loji (masonice – n.n.), sa le paraseasca. In caz contrar, «Fratia Ortodoxa Romana», extinsa in toata tara, va fi indemnata sa izoleze pe cei care raman in loji. Biserica le va refuza prezenta ca membri in corporatiile bisericesti“. Cu alte cuvinte, Biserica Ortodoxa Romana si-a stabilit atat scopul, cat si armele cu care lupta pentru atingerea acestuia.

Daca stam sa ne gandim, insa, care este rolul Bisericii in societate, ajungem la concluzia ca predicatorii credintei in Dumnezeu, ai iubirii si iertarii sunt de-a dreptul neinduratori. Ce putem crede cand cei care, de la inaltimea amvonului, ne sfatuiesc sa renuntam la ura si sa ne iubim dusmanul, ridica piatra si o arunca, cu neinduplecata perseverenta, in capul unor societati considerate „oculte“? „Sa ridice piatra cel fara de pacate!“, propovaduiesc preotii in biserici pline de maicute credule si pioase. In cazul acesta, Biserica Ortodoxa Romana a ridicat piatra. Si nu numai atat, dar a si aruncat-o, asteptand sa vada urmarile. Dar piatra nu si-a atins tinta. Francmasoneria nu a disparut. Dimpotriva, a iesit la lumina, transformandu-se, dintr-o societate „oculta“, intr-una „la vedere“, care joaca cu cartile pe masa. Cred in Dumnezeu. Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa cred intr-o Biserica a preotilor. Pentru ca preotii sunt – la fel ca noi toti – oameni, adica supusi greselii. Nu mai cred in Biserica, la fel cum nu cred ca razboiul declansat de aceasta institutie va insanatosi vreodata societatea noastra. La fel cum nu cred in pietre.

Politica – 7 august 2007

Politica - 7 august 2007

Politica – 7 august 2007

Dupa moartea lui “Motu”, lumea artistica este in doliu…

Trupul neinsufletit al artistului Florian Pittis a fost depus ieri in foaierul Salii Izvor a Teatrului „Bulandra“, unde sunt asteptati cei care vor sa ii aduca un ultim omagiu. Florian Pittis va fi inmormantat astazi la Cimitirul „Belu“ din Capitala, pe Aleea Actorilor, potrivit unor surse din Primaria Generala a Capitalei. Slujba de inmormantare va fi tinuta de un sobor de preoti de la Manastirea „Plumbuita“, tot la teatrul „Bulandra“, incepand cu ora 12.00. Boala l-a doborat pe Florian Pittis. Artistul s-a stins duminica, in jurul orei 15.00, la Institutul Oncologic „Fundeni“, unde era internat de doua saptamani. Starea lui s-a agravat de la o zi la alta, iar cancerul de prostata de care suferea s-a transformat in metastaze multiple. Florian Pittis a fost internat lunea trecuta de urgenta la Institutul Oncologic „Fundeni“, dupa ce cu o saptamana inainte facuse un set de analize tot la Institutul „Fundeni“.

                 

Familia a tinut la confidentialitate si le-a cerut medicilor sa nu vorbeasca cu presa despre starea artistului. Si Florian Pittis a dorit ca informatiile privind starea sa de sanatate sa nu fie divulgate presei sau persoanelor neautorizate, a declarat medicul Madalina Draganescu, citand o nota semnata de Florian Pittis, pe 2 august. Medicul care l-a ingrijit pe artist a spus ca acesta a suportat ultima perioada din viata cu mult umor si demnitate. Cunoscut interpret de muzica folk si om de radio, Florian Pittis era alintat cu porecla de Motu. S-a nascut pe 4 octombrie 1943 la Bucuresti si a devenit cunoscut intr-un trio cu Anda Calugareanu si Dan Tufaru, iar mai tarziu, in Cenaclul „Flacara“.  Intre 1992-2001 a cantat alaturi de Pasarea Colibri. A jucat si in cateva filme: Gioconda fara suras, Adio, draga Nela, Veronica se intoarce, Innebunesc si-mi pare rau. Cunoscuta este si pasiunea sa pentru fotbal, Pittis fiind membru al Clubului Aristocratic al Rapidului.

Ioana PAIDOS

Incendiu pe Autostrada Soarelui

Traficul rutier pe Autostrada Soarelui A2 a fost oprit temporar, ieri dupa-amiaza, din cauza unui incendiu la o miriste din apropierea A2, in dreptul kilometrului 121, circulatia fiind deviata spre DN 3, pe ambele sensuri, informeaza Centrul Infotrafic din cadrul Politiei Romane.  Potrivit Centrului Infotrafic, incendiul a izbucnit ieri, in jurul orei 15.00, la o miriste din apropierea Autostrazii Bucuresti-Constanta, in dreptul kilometrului 121, fumul reducand considerabil vizibilitatea si punand in pericol siguranta circulatiei rutiere.  Astfel, Politia Rutiera a luat masura opririi temporare a traficului, pana la stingerea focului. Circulatia pe sensul catre Bucuresti se desfasoara deviat de la kilometrul 145, prin Fetesti, pe DN 3 si pe sensul catre Cernavoda, de la kilometrul105, prin Drajna, tot pe DN3, precizeaza sursa citata. De asemenea, Centrul Infotrafic informa ca vizibilitatea pe Autostrada Bucuresti-Constanta, intre kilometrii 97 si 100, era foarte redusa, pe alocuri sub trei metri, ieri dupa-amiaza, din cauza vantului puternic ce antreneaza praful de pe camp si cenusa unui mai vechi incendiu de miriste. 

                   

Directia de Politie Rutiera ii sfatuieste pe conducatorii auto sa circule cu viteza redusa, iar in caz de necesitate sa opreasca pe banda de urgenta, punand in functiune luminile de avarie. De asemenea, pentru ca masinile stationate sa fie observate in timp oportun, trebuie folosite si triunghiurile reflectorizante. Totodata, soferii sunt rugati sa respecte toate indicatiile politistilor prezenti la fata locului.

Lian VACARENCU

Trimisi la scoala cu forta… medierii

Ministerul Educatiei si-a propus sa ia masuri impotriva abandonului scolar si ne promite ca va trece la fapte. In unitatile de invatamant din comunitatile defavorizate sau aflate in zone cu abandon scolar ridicat, ministerul va trimite mediatori scolari, iar acestia vor trebui sa convinga parintii sa isi dea copiii la scoala si efectiv sa se implice in educatia acestora. Potrivit unui ordin al Ministerului Educatiei, mediatorul scolar trebuie sa asigure participarea tuturor copiilor din comunitate la invatamantul general obligatoriu, incurajand implicarea parintilor in educatia copiilor si in viata scolii si facilitand colaborarea dintre familie, comunitate si scoala. Scolile in care se impune furnizarea serviciilor de mediere scolara  vor fi identificate dupa un set de criterii de tip educational, socio-economic si cultural. 

                   

Mediatorul scolar va fi intalnit in comunitatile unde exista copii de varsta prescolara care nu sunt cuprinsi in invatamantul prescolar si copii de varsta scolara care nu au frecventat niciodata scoala sau care au abandonat invatamantul obligatoriu. Mediatorul nu va ocoli nici comunitatile unde rata abandonului scolar in invatamantul obligatoriu si rata absenteismului scolar sunt ridicate, iar rezultatele scolare ale elevilor sunt slabe. Si daca scoala este multietnica sau este o scoala in care predomina elevi de etnie roma, daca limba de predare este diferita de limba materna sau daca exista comportamente discriminatorii fata de elevii romi, inseamna ca este necesara prezenta mediatorului scolar. Comunitatile cu o rata ridicata a somajului, unde exista multe persoane care nu au acte de identitate si unde elevii scolii provin, in majoritate, din familii dezavantajate vor avea nevoie si ele de un mediator scolar. Ministeriabilii au stabilit si criterii de tip cultural care semnaleaza exigenta medierii scolare. Ele sunt strict legate de cazurile in care comunitatea este multietnica, locuitorii din comunitate folosesc meseriile traditionale ale etniei ca mijloc de supravietuire, accesul la publicatii, librarii, biblioteci, radio, televiziune este redus sau inexistent si nivelul de educatie scolara al membrilor comunitatii este scazut.
 

Indatoriri si responsabilitati pe masura
Mediatorul scolar va trebui sa inlesneasca dialogul dintre scoala, familie si comunitate, sa contribuie la mentinerea si dezvoltarea increderii si a respectului fata de scoala in comunitate si a respectului scolii fata de comunitate si sa monitorizeze copiii de varsta prescolara din comunitate care nu sunt inscrisi la gradinita. Mediatorul trebuie sa tina sub supraveghere copiii de varsta scolara care nu au fost inscrisi niciodata la scoala, propunand conducerii scolii solutii optime pentru recuperarea lor si facilitand accesul acestora la programele alternative de invatamant (inscrierea in invatamantul de masa la cursuri de zi sau la cursuri cu frecventa redusa, includerea in programul „A doua sansa“ etc.). Mediatorul scolar trebuie sa contribuie la deschiderea scolii catre comunitate si la promovarea caracteristicilor etnoculturale in mediul scolar, prin implicarea in organizarea de activitati cu parintii, organizarea de activitati multiculturale si extracurriculare. Mediatorul este menit si sa informeze autoritatile despre eventualele incalcari ale drepturilor copilului si sa sprijine demersurile acestora pentru solutionarea situatiilor respective. Mediatorii nu vor scapa nici de evaluare. Potrivit ordinului Ministerului Educatiei, mediatorii scolari vor fi evaluati anual de catre institutia angajatoare. Evaluarea se va face pe baza raportului directorului unitatii scolare, care trebuie sa cuprinda tipurile de activitati organizate sau la care a luat parte mediatorul scolar, impactul activitatii desfasurate asupra comunitatii si gradul de satisfactie a unitatii scolare, a parintilor, elevilor si a comunitatii.

Camelia MATEI

Tunisianca moarta in conditii suspecte

O tunisianca si-a pierdut viata, iar alte 11 sunt in stare grava internate spital. Pacientele, care au ajuns in stare grava la Spitalul Clinic Judetean Arad, au urmat tratamente pentru afectiuni stomacale, anchetatorii declarand ca femeile nu consumasera alcool. In ceea ce priveste cazul celei decedate, procurorii presupun ca ea ar fi avut probleme cardiace. Oamenii legii au aflat ca muncitoarele din Tunisia aveau prescrise, de un medic din tara natala, medicamente care sa le ajute sa suporte variatiile de temperatura. De asemenea, oamenii legii au mai spus ca femeile s-au plans ca au lucrat, in unele zile, chiar si 14 ore, fara intrerupere. 

                  

Cum pe bratele femeilor au fost gasite urme de intepaturi, nu este exclusa ipoteza conform  careia  femeile si-ar fi injectat substante halucinogene. Trebuie mentionat ca Inspectoratul Teritorial de Munca Arad a sanctionat recent societatea „Delphi Packard Romania”, unde lucreaza femeile din Tunisia. Amenda de 100.000 lei a venit dupa ce inspectorii au gasit mai multe persoane de cetatenie turca si sarba fara permis de munca. Tunisiencele erau venite la un curs de scolarizare, fiind angajate al S.C. „Cofat” S.A. din Tunisia, pregatindu-se pentru postul de confectioneri cablaje auto. In luna mai, fabrica a fost sanctionata contraventional de inspectorii de munca, deoarece i-a chemat pe angajati la serviciu peste program, fara respectarea legii, acestia muncind pana la 16 ore pe zi, fara a avea o perioada de repaos de 24 de ore. La aceeasi firma  au fost descoperite peste 20 de persoane diagnosticate cu TBC. Oamenii legii continua cercetarile pentru a afla care sunt cauzele intoxicatiei celor 11 femei si ale mortii tunisiencei.

Cristina ARDELEAN

Prostituate platite cu „euroi“ falsi

Trei barbati au primit mandate de arestare preventiva dupa ce oamenii legii au stabilit ca fabricau si puneau in circulatie valuta falsa. Oamenii legii din Alba Iulia i-au prins pe Romeo Ciprian G., zis „Calu“, de 30 de ani, din Baia de Cris, si pe Ioan Constantin G., de 27 de ani, din Deva, in timp ce incercau sa vanda 10.000 de euro falsi. Potrivit politistilor, cei doi s-au cunoscut in penitenciar in timp ce executau condamnari pentru omoruri savarsite in minorat. In luna iunie 2007, ei l-au cooptat pe Dorin Vasile C., din Brad, in vederea constituirii unui grup infractional axat pe falsificarea si punerea in circulatie de bancnote euro. Dorin Vasile C. falsifica bancnotele pe calculatorul personal, dupa care le pasa celorlalti doi care trebuiau sa le puna in circulatie. Cei trei au mers in cateva seri la un club din Deva, unde au pierdut la ruleta  3.000 de euro, pe care i-au platit cu bancnote de 50 de euro false. Ei s-au deplasat la Arad, unde s-au cazat la o pensiune si, prin mica publicitate, au contactat mai multe prostituate pe care le-au platit cu bancnote de 50 de euro false. 

                   

Apoi, ei s-au deplasat la Timisoara, platind tot cu bani falsi. „Calu” a pus in circulatie bancnote false si in Spania, in Palma de Mallorca, unde se deplasa des si unde, de fapt, locuieste. El platea prostituatele cu bani falsi si primeau rest bani adevarati. In momentul flagrantului, oamenii legii au gasit asupra falsificatorilor 200 de bancnote de 50 de euro, cu aceeasi serie, S18105948775. Pe numele celor trei instanta de judecata a emis mandate de arestare pentru 29 de zile.

Cristina ARDELEAN